Pedagogia Waldorf

Pedagogia Waldorf a fost creată la începutul secolului XX de către Rudolf Steiner, la iniţiativa directorului Waldorf Astoria, Emil Molt. Ea se bazează pe antropologia dezvoltată de Rudolf Steiner în cursurile de introducere în cunoaşterea omului, cursuri ţinute în toamna anului 1919, înainte de începerea primelor clase. În lume, acest sistem educativ are o largă răspândire pe toate continentele lumii.

Pedagogia Waldorf aduce în actul predării în mod armonios grija pentru cele trei componente ale fiinţei umane: gândire, simţire şi voinţă. Ea uneşte gândirea analitică şi sintetică, intelectul obiectiv, lucrul consecvent, prin intermediul simţirii artistice şi morale. Alternativa educaţională Waldorf completează sistemul educaţional existent; substituie unele forme de educaţie printr-o metodă didactică diferită sau complementară; restructurează cadrul de organizare şi funcţionare a instituţiei şcolare.

În Şcoala Waldorf, ritmul are un rol important în educarea voinţei, urmărindu-se ritmul unei ore, al zilei, al lunii şi al anului. Ritmul orei este reliefat de împărţirea cursului principal, ce se desfăşoară la începutul cursurilor în primele două ore, în trei părţi: (o parte ritmică, prin care este solicitată voinţa copilului, o parte cognitivă care se adresează intelectului, o parte de povestire care se adresează simţirii). Ritmul zilei presupune studierea materiilor cu caracter cognitiv în prima parte a acesteia şi a celor artistice şi practice în cea de a doua parte. Ritmul lunii se referă la existenţa unor module de 2-4 săptămâni în care zilnic, între orele 8 şi 10 sunt studiate materiile principale (română, matematică, fizică, chimie, geografie, istorie, biologie etc.). Aceste module poartă denumirea de epoci. Celelalte materii, cum ar fi limbile străine, educaţia fizică, desenul şi celelalte activităţi artistice sau practice, apar ca şi ore fixe după cursul de bază şi orele de exerciţii.

            O şcoală fără manuale

Absenţa manualului unic contribuie la creşterea respectului faţă de cărţi şi la întărirea autorităţii profesorului, care are astfel o legătură directă în comunicarea cu elevii. Pe de altă parte, elevii se obişnuiesc să se documenteze din cât mai multe surse în studiul unei teme. De asemenea, profesorul poate astfel introduce, în cadrul procesului de învăţământ, noi informaţii sau materiale apărute în domeniul respectiv şi are posibilitatea de a adapta nivelul predării şi al cerinţelor la nivelul clasei.

Ponderea deosebită a cursurilor artistice şi practice

Şcoala Waldorf îşi propune să realizeze o educaţie echilibrată, oferind pe de o parte fiecărui copil ceea ce i se potriveşte, însă intervenind şi cu preocupări în acele domenii spre care acesta nu are înclinaţii, dar care sunt necesare unei educaţii complete. Un argument în plus pentru acest principiu: de regulă, educaţia intelectului prin ştiinţe cultivă distanţa, individualismul, antipatia şi concurenţa, iar, dimpotrivă, educarea sufletescului prin arte şi meşteşuguri cultivă simpatia, apropierea, lucrul în echipă şi colaborarea.

Conducerea clasei de către învăţător, dincolo de clasa a IV-a

Particularităţile de vârstă, antropologice, care sunt unitare în perioada de la 7 la 14 ani, cer în mod obiectiv prezenţa aceleiaşi persoane în această funcţie coordonatoare. În sistemul clasic de învăţământ Waldorf, această funcţie didactică este numită „învăţătorul clasei” şi are ca şi îndatoriri pedagogice predarea unui număr de discipline, cuprinse în epoci, de-a lungul celor opt ani de studiu până la liceu. Din punct de vedere psihologic, schimbarea învăţătorului în clasa a cincea nu înseamnă doar despărţirea de o persoană, adesea îndrăgită, ci şi de un mod de lucru. În mod natural, această despărţire se realizează la pubertate, când tânărul nu mai acceptă prezenţa unui model de imitat, ci îşi caută propria formă de exprimare. Aici este normal să apară mai multe personalităţi în faţa elevului, pentru a-i da posibilitatea să aleagă elemente diverse.

Predarea la liceu

Predarea la liceu urmăreşte ca adolescenţii să devină capabili să trateze critic şi analitic conţinuturile studiate, să ajungă la judecăţi individuale, care se manifestă prin prelucrarea tot mai independentă a conţinuturilor de învăţare. De asemenea, prin sarcini adecvate, se dezvoltă conştiinţa de sine, responsabilitatea personală şi angajamentul faţă de lume. Nu se fac evaluări exclusiv cantitative şi nu se dau teste de dragul testării, iar colectivul clasei este păstrat, indiferent de performanţele individuale ale elevilor. La liceu sunt oferite, în mod progresiv, căi de învăţare individualizate, iar prin menţinerea componenţei clasei se consolidează competenţele sociale.

Bibliografie:
http://waldorf.ro
http://ro.wikipedia.org/wiki/Pedagogie_Waldorf