Gândirea pedagogică în Evul Mediu (sec. V- sec. XVI)

Evul Mediu reprezintă o epocă istorică de o întindere mare în timp, mai mult de 12 secole şi este o perioadă caracterizată de apariţia şi dezvoltarea învăţământului, legată de apariţia şi dezvoltarea culturii bisericeşti. Astfel că în Europa secolului VII, au fost deschise primele şcoli bisericeşti pe lângă mănăstiri datorită faptului că acolo s-au păstrat manuscrise, folosite drept manuale.

Lucrările prevedeau cunoştinţe laice – limbi străine, dialectica, retorica, istoria, bazele matematicii, iar instruirea se făcea la diverse niveluri: nivelul elementar, la vârsta de 5 ani şi presupunea învăţarea cititului, scrisului, socotitului şi muzicii, nivelul mediu-trivium, în care copiii erau iniţiaţi în gramatică, latină, retorică şi dialectică şi nivelul superior-cvadrium, ce se ocupa cu artimetica, geometria, astronomia şi muzica. În Evul Mediu Întunecat, singurele ştiinţe naturale predate proveneau din enciclopedii populare, astfel că studentul din acea perioadă învăţa despre cum hienele îşi puteau schimba sexul când doreau şi cum singurul lucru de care elefanţii erau speriaţi erau dragonii. Studenţii ajungeau să înveţe mai mult în acest domeniu atunci când mergeau la ţară şi vorbeau cu vânătorii şi braconierii care îşi petreceau mare parte din viaţă observând sălbăticiunile în mediul lor natural.

În Anglia medievală, învăţământul s-a cristalizat iniţial ca un moft al păturii sociale superioare, dat fiind faptul că numai aceştia îşi permiteau accesul la educaţie, pe când ţărănimea nu. Cei mai educaţi oameni erau cei care trăiau în biserici. Odată cu dezvoltarea acestui stat a apărut şi nevoia ca din ce în ce mai mulţi oameni să aibă acces la educaţie, în special cei care se ocupau cu comerţul. De aceea, latina forma o parte majoră din curriculum zilnic. Toate lecţiile în şcolile de gramatică erau în latină. Sistemul educaţional era de aşa natură, încât metoda principală de asimilare a informaţiei era învăţatul pe de rost. Dacă copiii şi înţelegeau ceea ce învăţau sau nu, era o altă problemă.

Instituţiile în sine erau foarte mici. Multe dintre ele erau constituite doar dintr-o cameră pentru toţi băieţii şi un învăţător care invariabil avea o ocupaţie religioasă. Profesorii îi instruiau pe băieţii mai mari, care urmau să-i înveţe pe copiii mai mici. Lecţiile începeau de regulă la răsăritul soarelui şi se încheiau când soarele apunea. Aceasta înseamna că în timpul lunilor de primăvară şi vară, o zi de studiu presupunea foarte multe ore. Disciplinele erau foarte stricte. Copiii erau pedepsiţi prin ameninţarea sau chiar lovirea cu o nuia de mesteacăn. Această metodă era bazată pe teoria că odată ce copiii au fost loviţi, nu vor mai face aceeaşi greşală din nou, amintirea durerii fiind factor decisiv.

Şcolarii medievali obişnuiau să stea pe podea laolaltă, scrijelind notiţele de la ore cu ajutorul unui os sau unui cuţit de fildeş pe tăblii din lemn îmbrăcate în ceară verde sau neagră. Cavalerii erau de asemenea obligaţi să meargă la şcoală, fiind luaţi în derâdere dacă nu ştiau să scrie sau să citească.

La vârsta de 14 sau 15 ani, cei care doreau, puteau să-şi continue studiile la universitate. Acestea au fost creaţiile Evului Mediu şi puteau fi găsite în oraşele mari ale Europei. Pentru cei care excelau în şcolile de gramatică, urma avansarea către universitate. Anglia medievală a prevăzut baza formării Universităţii Cambridge şi Oxford. Ambele instituţii erau renumite ca universităţi prestigioase. Universităţile se caracterizau prin învăţământ diferenţiat, având de regulă 4 facultăţi: pregătitoare sau artistică şi cele superioare – medicina, juridica, teologia.

Copiii ţăranilor puteau fi educaţi doar dacă stăpânul moşiei şi-ar fi dat consimţământul. Orice familie prinsă având un copil ce beneficia de educaţie fără permisiune era dur taxată. Istoricii de azi consideră că această tactică era pur şi simplu o extensie a gândirii celor ce deţineau autoritatea şi care încercau să îi ţină pe ţărani la locul lor, deoarece un ţăran educat s-ar putea dovedi a fi o ameninţare pentru stăpânul lui, începând să pună la îndoială metodele acestuia.

Foarte puţine fete frecventau ceea ce se numea şcoală în acele vremuri. Fetele din familiile nobile aveau parte de educaţie acasă sau în casele unor altor nobili sau unele dintre ele erau trimise în alte ţări pentru a învăţa. Indiferent de unde s-ar fi dus, baza educaţiei lor era aceeaşi – cum să întreţii o gospodărie în aşa fel încât soţul lor să aibă parte de cele mai bune condiţii de trai. De asemenea, fetele erau instruite în muzică, fie că învăţau să cânte la un instrument sau la voce.

Bibliografie:

·         http://www.historylearningsite.co.uk/medieval_education.htm

·         http://www.medieval-life.net/education.htm

·         Stupacenco, L., Pedagogie (I), Bazele generale ale pedagogiei – Gandirea pedagogica din epoca renasterii, 2006, Balti.

Educația copiilor cu cerințe educative speciale

       Fiecare copil are un rol important în procesul  învățării deoarece aduce cu sine un ritm și un stil de învățare personal, o serie de experiențe corelate cu mediul cultural din care provine. Există numeroase cazuri în care elevii nu reușesc să atingă, în mediul educațional obișnuit, nivelele educative corespunzătoare vârstei lor, fiind necesar un tip de educație adaptat. În cazul de față este vorba despre copiii cu C.E.S. (cerințe eduative speciale) ce reprezintă o categorie de elevi cu deficiențe de natură intelectuală, senzorială, fiziologică, psihomotrică care necesită o atenție și o asistență educațională suplimentară. Pentru a face mai ușoară distincția între elevii care reușesc să îndeplinească cerințelor educaționale specifice vârstei lor și cei cu nevoi speciale iată o serie de caracteristici întâlnite la copii cu C.E.S.:

-          Întârzierea procesului dezvoltării, sub diferite aspecte;

-         Limitarea (mai mult sau mai puțin accentuată) a capacității de accesare și prelucrare a informației;

-          Activism limitat;

-          Restrângerea  relațiilor interpersonale și de grup (izolare și autoizolare).

 Privite din perspectiva mediului educațional cele mai relevante caracteristici ale copiilor cu nevoi speciale sunt:

    -     Dificultăți majore în dobândirea abilităților de   

         scriere, citire;

    -   Întârziere de vorbire;

    -   Nivel de concentrare și respect de sine scăzut;

    -   Impedimente în întelegerea conceptelor.

 Toate caracteristicile prezentate anterior au condus la școlarizarea copiilor cu diferite tipuri de deficiență doar în unități speciale de învățământ. Tendința actuală, tot mai evidentă este de a diversifica populația școlară prin integrarea elevilor cu C.E.S. în școlile obișnuite, dreptul și accesul acestora la informații realizându-se în modalități diferite ce se bazeaza pe nondiscriminare și egalizarea șanselor. Așadar, educația integrată îi permite copilului cu nevoi speciale să trăiască alături de ceilalți copii, să desfășoare activități comune și să dobândească abilități necesare unei bune integrări sociale.

      În încercarea de a relief ideea că relațiile dintre elevi se pot baza pe recunoașterea valorilor și drepturilor comune, educația integrată prezintă următoarele obictive:

-          Permiterea accesului elevilor cu C.E.S. la programul și resursele școlii obișnuite;

-          Asigurarea serviciilor de specialitate (terapie educațională, consiliere școlară, asistență medical și social);

-          Sprijinirea personalului didactic în procesul de proiectare și aplicare a programelor de integrare;

-          Educarea și ajutarea tuturor elevilor pentru a facilita înțelegerea și acceptarea diferențelor dintre ei;

-          Încurajarea relațiilor de amiciție și comunicare între elevi;

-     Asigurarea programelor de sprijin individalizate pentru copiii cu cerinte speciale.

 Din punctul nostru de vedere educația integrată ajută elevii cu nevoi speciale să trăiască din plin utilizând posibilitățile pe care le au și le dezvoltă, într-o ambianță constructivă și echilibrată. Şcoala poate depăși rolul său instructiv devenind o component esențială în promovarea nondiscriminării și a egalităților șanselor oferind un mediu de dezvoltare propice elevilor obișnuiți dar și celor ,,speciali”. Dezvoltarea  armonioasă reprezintă o cerință esențială în facilitarea procesului de integrare social a elevilor cu nevoi special.

Bibliografie

http://www.slideshare.net/hwa1/rev-4-final

http://articole.famouswhy.ro/educatia_speciala__o_sansa_pentru_integrare_a_copiilor_cu_cerinte_educative_speciale/

http://www.google.ro/urlsa=t&rct=j&q=educatia%20copiilor%20cu%20cerinte%20educative%20speciale&source=web&cd=8&cad=rja&ved=0CFgQFjAH&url=http%3A%2F%2Fforum.portal.edu.ro%2Findex.php%3Fact%3DAttach%26type%3Dpost%26id%3D920782&ei=LMmkUfWGDer4QSTtICwCA&usg=AFQjCNEYOgkbzz5hJ5I7VJgUwePkFdi1ig

Educatia si desenele animate

Pe langa jocuri, fie cu jucarii, fie computerizate, un prilej de delectare al copiilor este ,,pasirea’’ in lumea desenelor animate. Desenele animate dezvolta multiple calitati ale copiilor: le sporeste atentia, capacitatea de memorare, le creste empatia, ii ajuta sa faca mai bine diferenta intre bine si rau, intre adevar si minciuna. Tot desenele animate ii ajuta pe copii sa perceapa mai bine lumea inconjuratoare, ii ajuta sa fie mai buni, mai silitori si mai cuminti.

Incet-incet, pentru unii copii personajele devin modele si incearca sa le imite. Aici trebuie sa intervina parintele, care sa-l ,,invete” pe cel mic ca nu tot ce se intampla acolo poate fi pus in realitate si copiat. Nu este usor, dar nici imposibil.

Avantajele desenelor animate constau in faptul ca personajele de animatie sunt viu colorate, simpatice, diversificate, amuzante si pline de veselie. In plus, desenele animate pot fi educative - fiecare desen animat transmite un mesaj, are propria sa morala, pe care parintii i-o pot descifra copilului, discutand despre fiecare desen animat. Scopul lor este sa transmita comportamente, atitudini si reactii care sa-l ajute pe copil sa se adapteze mai bine mediului - Tom si Jerry inventeaza capcane, gasesc noi trucuri amuzante pentru a se sicana, dar cand apare un alt personaj care le intrerupe joaca, ei devin aliati, incercand sa-l cunoasca mai bine pe noul erou; Popeye are nevoie de multa putere pentru a-l invinge pe Bluto si de aceea mananca spanac, Winnie the Pooh este innebunit dupa miere, iar prietenii lui il ajuta ori de cate ori are nevoie de ajutor, etc. Nu in ultimul rand, desenele animate sunt indragite la orice varsta, sunt o ,,terapie de relaxare” excelenta.

Bineinteles, desenele animate au si anumite Dezavantaje precum unele personaje care folosesc agresivitatea in exces, iar copiii imita comportamentele acestora in relatiile cu ceilalti copii. In unele cazuri, limbajul este violent, folosesc jigniri ori diverse expresii care nu respecta bunele maniere si nu in ultimul rand,  creeaza dependenta daca sunt urmarite pentru intervale lungi de timp.

In opinia noastra, nu ii putem lipsi pe cei mici de bucuria de a urmari desene animate, numai ca ii putem ghida in acest univers, sfatuind-i, fiind alaturi de ei cand urmaresc pentru prima oara un nou serial ori desen animat. La fel cum exista atat mancaruri sanatoase, cat si altele daunatoare, exista desene animate educative si desene animate periculoase pentru dezvoltarea copiilor. Nu ne baga nimeni pe gat fast food – este 100% decizia noastra atunci cand consumam astfel de produse. In mod similar, nimeni nu obliga copii sa priveasca la desene agresive, ci exista o retea vasta de seriale si programe de desene animate din care putem alege. Eroii de desen animat pot fi aliatii adultilor in educatia celor mici, prin exemple - ,,Mickey Mouse stie sa numere pana la 10, hai sa incercam si noi!”

Stiati ca...

·        

•          Un copil petrece in medie 4 ore la televizor zilnic, 28 de ore saptamanal, iar la varsta de 18 ani a
  
  petrecut deja 22 de mii de ore in fata ecranului, mai mult decat la scoala?
•           Copilul nu poate sa intalneasca personajul animat in realitate si de aceea farmecul acestuia consta in faptul ca il priveste, il admira, se distreaza impreuna, dar nu il poate lua acasa in ,,carne si oase.” Aceasta preferinta si idolatrizare a copiilor a fost exploatata de mari companii de produse alimentare nesanatoase, care aveau ca mascote ori promotori ale produselor eroi din desene animate, tocmai datorita popularitatii acestora in randul copiilor. Bineinteles ca au fost interzise ulterior, deoarece s-a constatat o influenta negativa in ceea ce priveste alimentatia copiilor
•       In urma unor statistici a reesit ca, peste 90% dintre copii se uită la televizor nesupravegheaţi.
•       Copilul care petrece mult timp in fata televizorului are tendinte de ingrasare si este predispus la obezitate.

Bibliografie:

http://www.copilul.ro/copii-3-6-ani/dezvoltare/Beneficiile-desenelor-animate-in-educatia-copiilor-a6972.html

http://www.itsybitsy.ro/Articole/Lumea-parintilor/Psihologie/Sunt-parinte/Copiii-si-desenele-animate-articol-1252.html

http://bebster.ro/articole/copilul-televizorul-si-desenele-animate